Ce este CLT?
CLT este un panou multi strat creat din cherestea laminată încrucișată și este o invenție destul de recentă în panorama construcțiilor din lemn care, în aproximativ 20 de ani, a câștigat o parte importantă pe piața internațională.
Panoul este compus din cel puțin trei straturi de plăci din lemn de esență moale încrucișate reciproc la 90° și lipite. În funcție de necesități, este posibil să se mărească numărul de straturi și, în consecință, grosimea totală. Scândurile au o grosime variabilă și sunt conectate longitudinal cu articulații pieptene pentru a asigura continuitatea structurală.
Procesul de fabricare al panourilor CLT KLH® are loc în nouă etape: selectarea materiei prime, asamblarea cherestelei, așchierea lemnului, tăierea lemnului, aplicarea adezivului, asamblarea panourilor, presarea asamblării, controlul calității și, în final, transportul către client.
Lipirea este realizată într-un mediu controlat cu adezivi fără formaldehidă, iar faza de legare se termină prin comprimarea „sandwich-ului” cu ajutorul unei prese hidraulice sau a unui sistem de vid.
Dimensiunile maxime ale panourilor de CLT variază în funcție de cerere, compatibil cu transportul, dar pot depăși lungimea de 16 metri și pot ajunge la lățimea de 4 metri în cazuri excepționale.
Structura panoului astfel obținut asigură o stabilitate considerabilă în toate direcțiile, conferind produsului o rigiditate care îl face potrivit pentru structuri complexe precum clădiri cu mai multe etaje, structuri comerciale etc.
Lemnul a fost folosit din cele mai vechi timpuri ca material de constructie. Cea mai veche cladire din lemn, templul Hōryū-ji din Japonia, 37 m înălțime, construit în secolul VII care stă în picioare și astăzi după 46 de cutremure.
Astăzi, cu ajutorul tehnologiei, lemnul sau mai bine zis „engineered wood” și-a recâștigat încrederea binemeritată.
De ce CLT este materialul de construcție al viitorului?
-
Este un material natural, regenerabil și reutilizabil. Pentru fabricarea panourilor nu este nevoie de copaci bătrâni și groși, ci de copaci tineri cu diametrul de maxim 25 de cm care pot fi procurați din din surse sustenabile. Sursa: A Sustainable Timber Skyline: The Future of Design | Ben Kaiser | TEDxPortland
-
Stochează și nu eliberează CO2 precum betonul. Dacă am construi o clădire de 20 de etaje din beton s-ar elibera în atmosferă aproximativ 1200 de tone de CO2. Aceeași clădire construită din CLT ar stoca aproximativ 3100 tone de CO2. „Salvăm” 4300 de tone de CO2. Asta înseamnă echivalentul a 900 de mașini eliminate de pe drumuri! Sursa: Why we should build wooden skyscrapers | Michael Green | TED Talk 2013
- Este rezistent la foc. Mai mult decât atât, expunerea la foc a lemnului face ca interiorul, miezul sau sa se întărească, aceasta „pârlire” exterioară duce la întărirea interiorului. Asta da lecție de viata! Sursa: A Sustainable Timber Skyline: The Future of Design | Ben Kaiser | TEDxPortland
-
KLH® a realizat teste pentru protecția la foc. Găsești aici testele și specificațiile tehnice legate de protecția la foc
-
Are excelente proprietăți termice. Testele de laborator făcute de Instituția franceză CSTB (Centre Scientifique et Technique du Bâtiment) pe mostre de CLT fabricate de KLH® cu 3 si 5 straturi au indicat un coeficient lambda (λ) de 0.10 W/(m*K). Mai multe detalii tehnice legate de proprietatile higro-termice, gasești aici
-
Este cu 80% mai ușor decât betonul. Asta înseamnă implicații majore nu doar asupra fundației care nu va mai necesita la fel de mult material ci mai ales asupra întregului proces de construcție, inclusiv asupra mediului în 2015 de BCWood Association pe o clădire din CLT cu 4 etaje au arătat că ea a rămas neafectată. Sursa: Japan CLT Shake Table Test
- Este estetic, nu necesită finisare, plăcut la atingere. Puțini oameni își doresc să atingă sau să îmbrățișeze un perete sau stâlp de beton, nu-i așa?